Sigla
Prima pagină | Harta site | Legături | Contact  
  Acte de identitate:

   Actul de identitate care se eliberează cetăţeanului român este cartea de identitate. Cartea de identitate se eliberează pentru prima dată la împlinirea vârstei de 14 ani. Cu aceasta se faceCartea de identitate dovada identităţii, a adresei de domiciliu, a adresei de reşedinţă a titularului (după caz) şi a cetăţeniei române.

   Termenul de valabilitate al cartii de identitate este de:

      4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani;
      7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani;
      10 ani după împlinirea vârstei de 25 ani;
      pemanent după împlinirea vârstei de 55 ani.

   Cazuri în care se eliberează o noua carte de identitate:

      la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
      daca s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă; adopţie; constatarea unor greşeli de scriere la întocmirea actului de stare civilă; înregistrarea unei persoane în poziţia de "copil găsit" şi identificarea ulterioară a actului de naştere întocmit iniţial, între acestea existând neconcordanţă la data naşterii; înregistrarea tardivă a naşterii unei persoane, cu înscrierea numai a anului de naştere s.a.);
      în cazul schimbării domiciliului sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfinţării localităţilor sau străzilor;
      în cazul deteriorării actului de identitate;
      în cazul distrugerii, pierderii sau furtului actului de identitate;
      la expirarea sau revocarea interdictiei titularului de a se afla în anumite localităţi;
      când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
      în cazul anulării;
      în cazul schimbării sexului;
      în cazul atribuirii unui nou CNP;
      pentru preschimbarea buletinului de identitate.


ACTELE NECESARE PENTRU ELIBERAREA UNEI CĂRŢI DE IDENTITATE

      cererea pentru eliberarea actului de identitate >> Descarcă cerere [PDF];
      certificatul de naştere;
      actul cu care se face dovada adresei de domiciliu;
      certificatul de căsătorie/hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă/certificatul de deces al soţului decedat (în cazul persoanelor căsătorite, divorţate, văduve);
      certificatele de naştere ale copiilor minori, pâna la 14 ani (dacă este cazul);
      actul de identitate al unuia dintre părinţi, al tutorelui sau al reprezentantului legal (în cazul eliberării actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani);
      hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stabileşte căruia dintre părinţi îi este încredinţat minorul, dacă părinţii sunt divorţaţi (în cazul eliberării actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani);
      un document cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii (în cazul pierderii / furtului actului de identitate);
      chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate - 7 lei (RON), sau a cărţii de identitate provizorii - 1 leu (RON).

   Taxa poate fi achitată la Direcţia de Venituri (str. Crişan, nr. 2, Baia Mare) pentru cei care depun actele la S.P.C.L.E.P Baia Mare, respectiv la sediul primăriei de care aparţine S.P.C.L.E.P.-ul în celelalte cazuri.
   Actele se depun la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căreia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa. Dosarul va contine atât actele în original cât si copii ale acestora.

   Dovada adresei de domiciliu se poate face cu unul din următoarele documente:

      a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;
      b) declaraţia scrisă de primire în spaţiu a găzduitorului, însoţită de actul de proprietate al acestuia, pentru persoanele care solicită schimbarea domiciliului la o altă persoană fizică;
      c)declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) si b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;
      d)documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, dupa caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, pentru mediul rural.

   Persoanele care au deţinut, anterior, un act de identitate, trebuie să-l predea lucrătorului de evidenţa a populaţiei, dacă nu a fost pierdut, furat ori distrus.
   Persoanele care deţin carte de alegător sunt obligate să o predea lucrătorului de evidenţa a populaţiei, întrucât, odată cu noua carte de identitate, li se va elibera şi o altă carte de alegător.


ACTE NECESARE PENTRU STABILIREA REŞEDINŢEI CETĂŢENILOR ROMÂNI

   În cazul stabilirii reşedinţei cetăţenilor români:
      cererea pentru stabilirea reşedinţei;;
      actul de identitate al solicitantului;
      unul din următoarele documente cu care se face dovada adresei de reşedinţă:
            a)acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;
            b)declaraţia scrisă de primire în spaţiu a găzduitorului, însoţită de actul de proprietate al acestuia, pentru persoanele care solicită schimbarea domiciliului la o altă persoană fizică;
            c)declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali;
            d)documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, pentru mediul rural.
  
   Sesizaţi faptele de corupţie ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor la 0800.806.806 - linie telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie.
Prima pagină | Harta site | Legături | Contact  
 
Copyright © 2006- D.J.E.P.-MM.  Toate drepturile rezervate.